Înainte de a avea Mărășeștii, România fu constrânsă să încheie la București pace cu puterile centrale, astfel primăvara anului 1918 se începe cu dezastru pentru noi Românii. România îngenunchiată, Ungurii caută să ne dea și nouă lovitura de moarte. Nici o întrunire nu se mai putea face fără asistența reprezentantului statului. Sinoadele eparhiale cu comisari regali. Organizația bisericeasacă devine iluzorie, la graniță dinspre România se întroduce zona culturală cu statificarea școalelor confesionale, cu colonizări de Unguri acolo și cu mutarea Românilor pe câmpiile Ungariei.
În zădar protestau Românii, glasul lor nu-l asculta nimeni.
Ne-a mai rămas numai o singură nădejde, că adecă luptele depe frontul intalian și francez se vor termina cu biruința Antantei.
Puterile centrale încăierate în rasboiul de patru ani obosiseră.

Naționalitățile din Austro-Ungaria erau pătrunse de cele 14 puncte Wilsonieine, prin care fiecare popor va hotărî liber asupra viitorului său, și cărei țări vreau să aparțină. Ideile lui Wilson trăzesc la nouă viață popoarele subjugate din Austria, care pe rând formează unități autonome. Monarhia Austro-Ungară troznește din toate încheieturile, și prăbușirea ei se apropie cu pași repezi. Noi priveam cu indignare, că Comitetul Național nu dă semne de viață. Anul 1918 se apropie spre sfîrșite și Românii din Ungaria nu luaseră nici o hotărâre. La Îndemnul P.S. Sale dlui Episcop R. Ciorogariu și dr. Aurel Lazăr, Comitetul executiv al Partidului Național e convocat totuși de dr. T. Mihali pe ziua de 12 Octombrie în Oradea, în casa lui Dr. Aurel Lazăr.
Ședința aceasta e istorică, căci atunci s’a hotărât soarta neamului românesc din Ungaria.